Le petite Venise.

Smile :)

Cum ar fi dacă toată lumea ar proceda ca personajul principal din acest film?

Susţin Fundaţia Comunitară Iaşi.

Despre inițiativă

Ideea

Ideea de a înfiinţa o fundaţie comunitară la Iaşi a apărut în luna martie a acestui an (2010) când un grup de tineri profesioniști a hotărât să-şi pună în practică ideile şi să contribuie cu responsabilitate şi entuziasm la dezvoltarea comunităţii ieşene.
Convinşi că schimbarea se produce prin implicare şi prin contribuţia noastră, a tuturor, şi cu dorinţa de a aduce încrederea oamenilor că “se poate”, grupul de iniţiativă a reacţionat prompt la programul lansat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.
Mai exact, prin acest program, ARC oferă consultanţă specializată pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei fundaţii comunitare şi un sprijin financiar (30.000 lei) în condiţiile atragerii aceleaşi sume din comunitate de către grupul de iniţiativă.
Elementul central al înfiinţării Fundaţiei Comunitare Iaşi este creearea unui cadru organizat şi transparent pentru atragerea şi distribuirea de resurse în scopul dezvoltării Iaşului din punct de vedere social, cultural şi urbanistic.
Într-o notă mai personală, ne dorim ca Iașul să devină orașul în care să ne facă plăcere să locuim și cu care să ne putem mîndri!

O serată fotografică împreună cu Ştefan Toth

Expoziţia de fotografie "Moartea unui cimitir" de Ştefan Toth

Expoziţia colectivă de fotografie "AN 2009" (1)

Ultimele înscrieri din această vară în Clubul Fotografilor

33

Nicu și Alina

Kostnice Ossuary

Încă o mașină.

Mercedes

Încă o iniţiere.


Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi

luni, 12 iulie 2010, de la ora 18.00,

O INIŢIERE ÎN FOTOGRAFIE.


Parcursul durează 20 x 2 ore, se desfăşoară luni şi joi, între orele 18.00 şi 20.00, iar preţul său de 100 lei trebuie să fie achitat integral de către fiecare participant până joi, 15 iulie a.c., la sediul Casei de Cultură "Mihai Ursachi" din Parcul Copou (tel.: 0232-26.75.47).
Mai multe detalii găsiţi aici

Lumină?

Kyss???

Trotuar în Praga

Andrei Victor. Prima împărtășanie.